Dupa cum a promis, Clubul de dezbateri al liceului, Oratores, organizeaza maine, 02.03.2010, la ora 14:00 in sala multimedia, o dezbatere pe tema introducerii uniformelor in licee!
Iar pentru cei care vor participa ca si spectatori, urmeaza o mica descriere a ce inseamna a dezbate.
"Dezbaterile au aparut înca din Grecia antica, fiind o expresie a democratiei populare. Exista numeroase formate sau stiluri de dezbateri: de valoare (Lincoln-Douglas), de strategie (Policy), parlamentare, factuale si altele. Toate aceste formate au însa în comun un lucru: abordarea unei teme (afirmatii) din doua perspective diametral opuse. Astfel, în toate formatele de dezbateri exista 2 echipe alcatuite din unul pâna la 3 membri, dintre care una trebuie sa sustina si cealalta trebuie sa nege/combata tema pusa în discutie, echipele fiind denumite afirmatoare respectiv negatoare.
Aceasta abordare, de tip pro-contra, le dezvolta participantilor capacitatile de a analiza probleme controversate din multiple perspective, oferindu-le o imagine nedistorsionata de prejudecati, îi obliga sa emita judecati asupra unui fenomen sau fapt folosind criterii obiective, si totodata sa apere o pozitie folosind argumente sustinute de dovezi si nu de opinii. De altfel, în cadrul competitiilor de dezbateri, arbitrii urmaresc în principal masura în care participantii reusesc sa argumenteze logic, structura sistemului de argumentare, calitatea dovezilor prezentate si capacitatea de a raspunde prompt si analitic argumentelor si contra-argumentelor echipei oponente, facând abstractie de propria opinie asupra temei discutate.
Odata cu anuntarea temei dezbaterii, participantii încep:
1. documentarea, care presupune citirea activa (efectuarea de adnotari pe marginea textului, identificarea de întrebari în legatura cu textul citit si elaborarea de idei);
2. explorarea posibilitatilor de interpretare a temei dezbaterii prin analizarea definitiilor termenilor-cheie din enuntul acesteia, activitate care presupune tocmai analizarea problemei respective din toate perspectivele posibile;
3. elaborarea sistemului de argumentare care presupune analizarea, evaluarea, interpretarea si sintetizarea faptelor identificate în faza de documentare, precum si sprijinirea uneia dintre perspective cu argumente, dovezi si rationamente.
Dezbaterile se diferentiaza prin algoritmul de desfasurare a acestora, numarul de membri ai echipei, modul în care vorbitorii se pregatesc pentru dezbatere si prin accentul diferit pus pe diverse abilitati cerute vorbitorilor participanti. Mai jos sunt prezentate succint cele mai importante formate de dezbateri:
1. Dezbaterile tip Parliamentary (American si British) - In acest format, accentul se pune pe persuasiune, strategii de argumentare, impactul asupra auditoriului, mai putin pe informatie exhaustiva despre subiect.
2. Dezbateri tip Karl Popper - Formatul KP este un format axat pe informatii, structura, sinteza si argumentare.
3. Dezbateri tip Lincoln-Douglas - Aceste dezbateri se mai umesc si dezbateri de valoare, iar accentul cade în special pe retorica.
4. Dezbateri tip Policy - Accentul cade pe demonstrarea eficientei si a viabilitatii unor masuri sau actiuni, mai putin pe conceptul de valoare sau pe performantele retorice. Un exercitiu excelent de rezolvare a problemelor.
5. Extemporaneous Speaking - Arbitrii evalueaza abilitatile oratorice si retorice ale vorbitorului, modul în care reuseste sa capteze atentia auditoriului, structura discursului si consistenta ariilor de analiza a temei alese.
6. Impromptu este “sportul extrem” al dezbaterilor. Participantii într-un concurs de impromptu primesc o tema, de obicei foarte abstracta, pe care trebuie sa improvizeze un discurs de 3 sau 5 minute, fara a li se acorda nici un timp de gândire înaintea sustinerii discursului. Pentru acest format, participantii nu se pot pregati doar înaintea concursurilor, ci trebuie sa urmareasca evenimentele curente din toate domeniile vietii sociale, politice, economice si culturale si sa se documenteze permanent, varietatea temelor fiind extrem de larga si putând face referire la absolut orice subiect. Arbitrii urmaresc aceleasi criterii de evaluare ca si la formatul Extemporaneous Speaking. "
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu